Tangoul s-a nascut in Argentina, Buenos Aires, la sfarsitul secolului XIX in suburbiile sarace ale orasului care adaposteau un numar foarte mare de emigranti de pe toate continentele. Muzica de tango era si este in continuare foarte viscerala – exprimand bucuriile, iubirile si tristetile locuitorilor din Buenos Aires. Tangoul s-a nascut la periferia societatii  fiind dansat pe strazi, spelunci si bordeluri.

Europenii au descoperit tangoul in bordelurile si spectacolele de cabaret din Buenos Aires iar la inceputul secolului XX l-au adus la Paris in saloanele de dans. De aici s-a intors in Argentina cu o aura de eveniment monden. Tangoul ramane si in Europa ca dans de societate si va fi introdus mai tarziu ca stil de dans in dansul sportiv.

Perioada 20’-50’ este cunoscuta ca epoca de aur a tangoului. Muzica, dansul si literatura de tango au atins maturitatea artistica. Emulatia Buenos Airesului a cuprins un numar neinchipuit de mare de virtuosi muzicieni, dansatori, poeti. artisti plastici si nu in ultimul rand locuitorii Buenos Airesului.

Dictatura militara din Argentina din perioada 1963-1983 cu mici intreruperi, innabusa manifestarile publice de tango. Tangoul se retrage din nou in cartierele marginase ale Buenos Airesului, in petreceri private si mici localuri.

Din anii 80’ tangoul renaste in opinia publica internationala prin spectacole de tango argentinian. Apare un nou stil- “tango fantasia”, stilul de scena, “tangoul ca spectacol”.

Ca si structura tangoul este o combinatie intre stiluri de dans europene (franceze, italiene, germane), africane (candombe fiind puternic inspirat de ritmurile africane) si cubaneze (habanera).